Noi, aici, la Concepto, suntem designeri, femei de afaceri, studenți, coitori și consumatori. Avem gusturi diferite în ceea ce privește fashion-ul și uneori nu avem aceeași atitudine când vine vorba de anumite situații. Singurul lucru pe care suntem absolut sigure că îl avem în comun este grija pentru mediu. În ultimii 7 ani am adunat o mână de oameni care pot spune cu toată puterea că au încredere într-o schimbare.

Fashion-ul dă oamenilor o voce, iar noi ne propunem să o folosim pentru a face o schimbare.

Colecția noastră de toamnă-iarnă este exact despre asta.

La început, ne gândeam la elementele de bază: materiale, furnizori, distribuitori și transparență în acest proces. Ne-am făcut o promisiune nouă înșine că vom încerca să producem 80% din colecție cu materiale naturale. ȘI AM REUȘIT. Avem piese statement din lână, bumbac și cașmir.

Apoi, ne-am gândit la cultura și tradițiile noastre. Am vrut să celebrăm și să recompensăm oamenii pricepuți și să recunoaștem măiestria lor. Așa că am găsit ARTISTI LOCALI și meșteșugari care ne-au ajutat să ne îmbunătățim colecția FW20. Toate bijuteriile sunt realizate manual și proiectate de JADA Jewelry în atelierul său local, aici, în Cluj-Napoca.

În ceea ce privește piesele noastre vestimentare lucrate manual, am găsit una dintre cele mai pasionate persoane din lume atunci când vine vorba de tricotat. Andrea Panait. Respiră și trăiește pentru pasiunea ei. Lucrează zi și noapte pentru a obține cea mai bună combinație între modă și artizanat. Ea confecționează fiecare piesă din colecția noastră handmade și continuă să facă asta pentru tine.

Colaborările pe care le-am făcut de-a lungul anilor cu artiști locali au dus colecțiile noastre la nivelul următor. Pasiunea pe care o pun în ceea ce fac și atenția la detalii nu se compară cu nimic din ceea ce vedem la brandurile mari de fast-fashion.

Sunt unici, sunt creativi și reușesc să evidențieze frumusețea noastră interioară cu fiecare piesă pe care o crează.